Implicare în comunitate

Credem că fiecare din noi poate face o schimbare și o diferență în comunitatea din care face parte, de aceea A.O. „El Sadai” se implică în diverse proiecte cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor atât din punct de vedere material cât și cel spiritual.

 

Școlile Publice

Scop: Călăuzirea tinerei generații cu privire la problemele cu care se confruntă și prezentarea perspectivei lui Dumnezeu cu privire la viețile lor.

Un domeniu foarte important de activitate a lucrării „El Șadai” sunt seminarele în școlile publice, liceele și colegiile din Republica Moldova. Lecțiile au tematica biblică și se referă direct la problemele cu care se confruntă tinerii în zilele de azi precum narcomania, fumatul, alcoolul, relațiile sexuale în afara căsătoriei. Prin intermediul acestor seminare se aduce la cunoștința tinerilor care sunt efectele acestor lucruri asupra sănătății lor fizice, dar și ce spune Biblia cu privire la aceste subiecte și care sunt consecințele neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. În cadrul fiecărei lecții este prezentat planul de mântuire al lui Dumnezeu și pașii pentru a începe o viață nouă, schimbată, bazată pe principii sănătoase din Biblie.

Școlile Internat (Cărpineni)

Scop: Susținerea materială, morală și spirituală a copiilor aflați în dificultate.

Implicarea echipei „El Șadai” în viața copiilor din cadrul internatului din Cărpineni a început din anul 2001. În tot acest timp am depus eforturi pentru a-i susține organizând tabere de vară și de iarnă, formând grupuri de studiu biblic săptămânale și pregătind programe de sărbători pentru cei ce nu aveau rude sau prieteni la care să meargă în vacanță. Responsabilii pe clase au o atitudine de dragoste față de copii, discută cu ei cu privire la subiectul care îi interesează, dându-le sfaturi practice pentru a trece prin situații dificile. Aceeași atitudine o au și copiii, care își iubesc mult liderii și-i așteaptă cu nerăbdare.

Penitenciarul pentru femei (Rusca)

Scop: Transformarea vieților femeiii prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Lucrarea cu deținutele de la Rusca a început în 2001 și este desfășurată de A. O. „El Șadai”. Săptămânal la grupul de studiu participă 20-25 femei. Administrația Penitenciarului ne-a pus la dispoziție o clasă, în care ne putem întâlni cu femeile care vin la întâlnirile noastre. La întrebarea ce vă motivează să mergeți săptămânal la aceste femei? Un membru a echipei noastre a răspuns: „Dragostea pentru ele și dorința de a le vedea mântuite și să moștenească cerul”. Multe dintre aceste femei au fost schimbate de Cuvântul lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu pentru transformarea pe care o face în fiecare femeie!